Ezechiel 40:1-5 Noua Traducere în limba Română (NTR)

1. În al douăzeci și cincilea an al exilului nostru, la începutul anului, în ziua a zecea a lunii, la paisprezece ani de la cucerirea cetății, chiar în ziua aceea, mâna Domnului a fost peste mine și m-a dus acolo.

2. M-a adus, în vedenii dumnezeiești, în țara lui Israel și m-a lăsat jos pe un munte foarte înalt; în partea de sud a acestuia se afla ceva ca structura unei cetăți.

3. M-a adus acolo și iată că în acel loc se afla un bărbat a cărui înfățișare era ca cea a bronzului; el stătea la poartă și avea în mâini o funie de in și o trestie de măsurat.

4. Bărbatul mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, privește cu atenție, ascultă cu băgare de seamă și ia aminte la tot ceea ce-ți voi arăta, căci ai fost adus ca să ți se arate aceste lucruri! Fă cunoscut Casei lui Israel tot ceea ce vezi!“

5. Am văzut un zid în afara Casei, de jur împrejur, iar în mâna bărbatului era o trestie de măsurat de șase coți. Cotul acesta era mai lung cu un lat de palmă decât cotul obișnuit. A măsurat lățimea zidului și era de o trestie, iar înălțimea lui – tot de o trestie.

Ezechiel 40