18. chiar dacă ar fi în țară acești trei bărbați, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn , că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci s-ar putea scăpa numai pe ei înșiși.
19. Sau dacă voi trimite molima în țara aceasta și-Mi voi revărsa furia peste ea prin vărsare de sânge, ca să-i nimicesc oamenii și animalele,
20. chiar dacă Noe, Daniel și Iov ar fi în mijlocul ei, viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn , că ei nu i-ar putea scăpa nici pe fiu, nici pe fiică, ci, prin dreptatea lor, și-ar putea scăpa numai sufletele lor.
21. Căci așa vorbește Stăpânul Domn : «Într-adevăr, voi trimite împotriva Ierusalimului cele patru judecăți aspre ale Mele – sabia, foametea, animalele sălbatice și molima – ca să nimicesc din el atât oamenii, cât și animalele.