Exodul 40:6-14 Noua Traducere în limba Română (NTR)

6. Să pui altarul arderilor de tot înaintea intrării în Tabernacul, în Cortul Întâlnirii,

7. iar ligheanul să-l așezi între Cortul Întâlnirii și altar și să pui apă în el.

8. Să ridici curtea de jur împrejur și să pui draperia la intrarea în curte.

9. Apoi să iei untdelemnul pentru ungere, să ungi Tabernaculul cu tot ce este în el; să-l sfințești cu toate uneltele lui și el va fi sfânt.

10. Apoi să ungi altarul arderilor de tot și toate uneltele lui; să sfințești altarul și acesta va fi preasfânt.

11. Să ungi ligheanul cu piedestalul lui și să-l sfințești.

12. După aceea, să-i aduci pe Aaron și pe fiii săi la intrarea în Cortul Întâlnirii și să-i speli cu apă;

13. să-l îmbraci pe Aaron cu veșmintele sfinte, să-l ungi și să-l sfințești, ca el să-Mi îndeplinească slujba de preot.

14. Să-i aduci și pe fiii lui, să-i îmbraci cu tunici

Exodul 40