1. După aceea, a făcut din lemn de salcâm altarul arderii de tot; suprafața altarului era pătrată, având lungimea și lățimea de cinci coți, iar înălțimea de trei coți.
2. La cele patru colțuri ia făcut niște coarne care erau din aceeași bucată cu el, după care l-a poleit cu bronz.
3. A făcut și toate uneltele altarului: oalele, lopețile, vasele, furculițele și fărașele; toate uneltele lui le-a făcut din bronz.
4. A făcut pentru altar un grătar din bronz, ca o rețea, pe care l-a pus sub pervaz, la jumătatea înălțimii.
5. A turnat patru inele la cele patru colțuri ale grătarului de bronz, inele ce urmau să țină drugii.
6. A făcut drugii din lemn de salcâm și i-a poleit cu bronz.