Exodul 28:16-26 Noua Traducere în limba Română (NTR)

16. Să aibă suprafața pătrată și să fie făcut din material dublu; lungimea și lățimea să fie de o palmă.

17. Să fixezi pe el patru șiruri de pietre: pe primul șir – un sard, un topaz și un smarald,

18. pe al doilea șir – un turcoaz, un safir și un diamant,

19. pe al treilea șir – un iacint, un agat și un ametist, iar

20. pe al patrulea șir – un crisolit, un onix și un jasp. Acestea să fie fixate în monturi de aur.

21. Să aveți douăsprezece pietre cu numele israeliților; pe fiecare dintre acestea să fie gravate, asemenea sigiliilor, numele uneia din cele douăsprezece seminții.

22. Pentru pieptar să faci lănțișoare din aur curat, răsucite ca niște funii;

23. tot pentru pieptar să mai faci două inele din aur și să fixezi ambele inele la cele două margini ale pieptarului.

24. Să treci cele două lănțișoare de aur prin cele două inele de la marginile pieptarului,

25. iar celelalte două capete ale lănțișoarelor să le prinzi în cele două monturi și să le pui peste umerarii efodului, în partea din față.

26. Să mai faci două inele de aur și să le pui la celelalte două margini ale pieptarului, pe partea interioară, în apropierea efodului.

Exodul 28