9. Dacă o va da fiului său, va trebui să se poarte cu ea ca și cu o fiică.
10. Dacă își va lua altă soție, nu va avea voie să-i scadă nimic din hrana, îmbrăcămintea și drepturile ei de soție.
11. Dacă-i va scădea din aceste trei lucruri, atunci ea va putea să plece de la el fără nici o despăgubire, fără să plătească argint.
12. Oricine lovește mortal un om trebuie să fie pedepsit cu moartea.
13. Dacă n-a făcut-o intenționat, ci Dumnezeu a îngăduit să se întâmple asta, îi voi pregăti un loc unde să poată fugi.
14. Dacă cineva va merge până acolo încât să-l ucidă pe semenul său folosindu-se de vicleșug, chiar și de la altarul Meu să-l iei și să-l omori!
15. Oricine își lovește tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.
16. Cine răpește un om și-l vinde – sau chiar dacă omul este găsit în mâna răpitorului – trebuie să fie pedepsit cu moartea.
17. Cel ce își blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea.
18. În cazul în care doi oameni se vor certa și unul îl va lovi pe celălalt cu o piatră sau cu pumnul, iar acesta din urmă nu va muri, ci va fi nevoit să stea la pat,