Ecclesiastul 5:12-18 Noua Traducere în limba Română (NTR)

12. Dulce este somnul pentru cel ce a muncit, fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult, însă bogatului, îndestularea nu-i oferă liniștea pentru odihnă.

13. Există un rău tulburător pe care l-am văzut sub soare: am văzut bogăție strânsă pentru proprietarul ei, dar înspre răul său,

14. bogăție pierdută printr-un negoț nereușit; astfel fiul care i s-a născut nu mai rămâne cu nimic.

15. Gol a ieșit din pântecele mamei sale și tot astfel s-a și întors, plecând precum a venit. Nimic nu a luat din osteneala lui, din tot ce-i aparținuse!

16. Și următorul lucru este un mare rău: întocmai cum vine omul, așa și pleacă, și ce câștig are omul din aceasta?! S-a ostenit în zadar!

17. Toată viața lui a mâncat pe întuneric, cu multă tulburare, cu suferință și cu mânie.

18. Iată ce am înțeles eu că este bine și frumos: ca omul să mănânce, să bea și să trăiască bine de pe urma întregii lui osteneli pe care a depus-o sub soare în timpul puținelor zile ale vieții sale, pe care Dumnezeu i le-a dat, căci aceasta este partea sa.

Ecclesiastul 5