Daniel 5:18-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

18. Împărate, Dumnezeul cel Preaînalt îi dăduse tatălui tău, Nebucadnețar, o împărăție, măreție, onoare și faimă,

19. iar din pricina măreției pe care i-o dăduse, toate popoarele, neamurile și oamenii de orice limbă tremurau și se temeau de el, căci împăratul omora pe cine voia și lăsa în viață pe cine voia, înălța pe cine voia și smerea pe cine voia.

20. Dar, când i s-a îngâmfat inima și i s-a împietrit duhul până la mândrie, a fost dat jos de pe tronul împărăției sale și i-a fost luată gloria.

21. A fost izgonit dintre oameni, inima lui a devenit ca a fiarelor și a locuit la un loc cu măgarii sălbatici. L-au hrănit cu iarbă ca pe boi, iar trupul i-a fost udat de roua cerului, până când a recunoscut că Dumnezeul cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și că El o dă cui vrea.

22. Dar tu, Belșațar, fiul lui, nu ți-ai smerit inima, cu toate că ai știut toate acestea,

Daniel 5