4. Voi trimite foc în Casa lui Hazael, care va mistui fortărețele lui Ben-Hadad.
5. Voi sfărâma zăvoarele Damascului; îl voi nimici pe cel ce locuiește în câmpia Avenși pe cel ce ține sceptrul în Bet-Eden. Poporul lui Aram va merge în captivitate la Chir, zice Domnul.»
6. Așa vorbește Domnul : «Pentru trei nelegiuiri ale Gazei, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a dus în exil comunități întregi, ca să le dea pe mâna Edomului.
7. Voi trimite foc în zidurile Gazei, care îi va mistui fortărețele.
8. Îl voi nimici pe locuitorul din Așdod și pe cel ce ține sceptrul în Așchelon, Îmi voi întoarce mâna împotriva Ekronului, iar rămășița filistenilor va pieri, zice Stăpânul Domn.»
9. Așa vorbește Domnul : «Pentru trei nelegiuiri ale Tirului, ba chiar pentru patru, nu-Mi voi retrage mânia, pentru că a dus în exil comunități întregi, dându-le Edomului și nu și-a adus aminte de legământul frățesc.