16. Soțul ei a mers cu ea, plângând în urma ei, până la Bahurim. Abner i-a zis: „Întoarce-te acasă!“ Și el s-a întors acasă.
17. Apoi Abner a vorbit cu cei din sfatul bătrânilor lui Israel și le-a zis: „Odinioară l-ați dorit ca rege pe David.
18. Acum faceți-l rege, căci Domnul a spus despre el: «Prin mâna robului Meu, David, am să-l izbăvesc pe poporul Meu, Israel, de sub puterea filistenilor și a tuturor dușmanilor săi.»“
19. Abner le-a vorbit, de asemenea, și beniamiților, după care s-a dus să-i spună lui David, la Hebron, tot ceea ce Israel și întreaga seminție a lui Beniamin dorește să facă.
20. A sosit la David, la Hebron, însoțit de douăzeci de bărbați, iar David a dat un ospăț în cinstea lor.
21. Abner i-a zis lui David: „Lasă-mă să plec și să adun întreg Israelul la stăpânul meu, regele, ca să încheie un legământ cu tine și astfel să domnești peste tot ceea ce sufletul tău dorește.“ David i-a dat voie lui Abner să plece, iar acesta a plecat în pace.