2 Regi 21:15-22 Noua Traducere în limba Română (NTR)

15. pentru că a făcut ce este rău înaintea Mea și M-a mâniat, din ziua în care strămoșii ei au ieșit din Egipt și până în ziua aceasta.“

16. De asemenea, Manase a umplut Ierusalimul de la un capăt la celălalt cu sângele nevinovat pe care l-a vărsat, în afară de păcatul de a-l fi făcut pe Iuda să păcătuiască și să săvârșească ce este rău înaintea Domnului.

17. Celelalte fapte ale lui Manase, tot ce a făcut el și păcatele pe care le-a săvârșit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

18. Manase s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat în grădina palatului său, în Grădina lui Uza. În locul lui a domnit fiul său Amon.

19. Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de doi ani. Mama sa se numea Meșulemet și era fiica lui Haruț din Iotba.

20. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , la fel cum făcuse tatăl său Manase.

21. A umblat în toate căile în care umblase și tatăl său, slujind și închinându-se idolilor cărora le slujise și Manase.

22. L-a părăsit pe Domnul , Dumnezeul strămoșilor săi, și nu a umblat pe Calea Domnului.

2 Regi 21