6. Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
7. Azaria s-a culcat alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.
8. Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al domniei lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni.
9. El a făcut ce este rău înaintea Domnului , la fel cum au făcut strămoșii săi. El nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
10. Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului și l-a omorât, după care a domnit în locul lui.
11. Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.
12. Așa s-a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea astfel: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație.“
13. Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al domniei lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună.