22. După ce regele Amația a murit, Azaria a rezidit Elatul și l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda.
23. Ieroboam, fiul lui Iehoaș, regele lui Israel, a început să domnească la Samaria în al cincisprezecelea an al domniei lui Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda. El a domnit timp de patruzeci și unu de ani.
24. El a făcut ce este rău înaintea Domnului și nu s-a depărtat de nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască.
25. El a luat înapoi hotarele lui Israel, de la Lebo-Hamat până la Marea Arabei, după Cuvântul Domnului , Dumnezeul lui Israel, rostit prin robul Său Iona, fiul lui Amitai, profetul din Gat-Hefer
26. căci Domnul văzuse că necazul fiecărui israelit, sclav sau liber, era nespus de mare și nu era nici un ajutor pentru Israel.