47. Și toți cei care sunt adunați aici vor ști că nu prin sabie și prin suliță dă Domnul izbăvire. Căci lupta este a Domnului , iar El vă va da în mâinile noastre.
48. De îndată ce filisteanul a început să se apropie de David, acesta a alergat repede înspre liniile de luptă ca să-l înfrunte.
49. David și-a băgat mâna în traistă de unde a scos o piatră. A aruncat piatra cu ajutorul praștiei și l-a lovit pe filistean în frunte. Piatra a pătruns în fruntea lui, iar el a căzut cu fața la pământ.
50. David a avut biruință asupra filisteanului. Deși David nu avea sabie în mână, el l-a lovit pe filistean și l-a ucis doar cu o praștie și cu o piatră.
51. Apoi David a alergat și s-a oprit lângă filistean. I-a luat sabia, a scos-o din teaca ei și i-a tăiat capul cu ea. Când au văzut că eroul lor era mort, filistenii au luat-o la fugă.