1 Regi 11:22-32 Noua Traducere în limba Română (NTR)

22. – Ce-ți lipsește la mine de vrei să te întorci în țara ta? l-a întrebat Faraon. – Nimic, a răspuns el, dar lasă-mă să plec!

23. Dumnezeu a ridicat un alt dușman împotriva lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său, Hadad-Ezer, regele din Țoba.

24. El a adunat în jurul său niște bărbați și a devenit căpetenia unei bande de prădători, atunci când David i-a omorât pe cei din Țoba. Ei s-au dus la Damasc, s-au stabilit și au domnit acolo.

25. Rezon a fost un dușman al lui Israel în tot timpul vieții lui Solomon, adăugând la răul pe care Hadad i l-a făcut lui Solomon. El domnea peste Aram și l-a urât pe Israel.

26. Apoi, slujitorul lui Solomon, Ieroboam, fiul lui Nebat, un efraimit din Țereda, a cărui mamă era Țerua, a ridicat mâna împotriva regelui.

27. Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva regelui: Solomon zidea Milo și astupa spărturile cetății tatălui său, David.

28. Ieroboam era un om viteaz, iar când Solomon a văzut cum își îndeplinește acest tânăr slujba, i-a încredințat supravegherea tuturor oamenilor de corvoadă din Casa lui Iosif.

29. Pe atunci, Ieroboam a ieșit din Ierusalim și s-a întâlnit pe drum cu profetul Ahia din Șilo, care era îmbrăcat cu o manta nouă. Cei doi erau singuri pe câmp.

30. Atunci profetul Ahia a luat mantaua de pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăți

31. și i-a zis lui Ieroboam: „Ia-ți zece bucăți, căci așa vorbește Domnul , Dumnezeul lui Israel: «Voi rupe regatul din mâinile lui Solomon și-ți voi da ție zece seminții.

32. Dar lui îi va rămâne o seminție datorită robului Meu David și datorită cetății Ierusalim, pe care am ales-o dintre toate semințiile lui Israel.

1 Regi 11