42. Astfel voi avea cu ce să răspund celui ce mă ocărăşte, căci mă încred în cuvântul tău.
43. Şi nu lua cuvântul adevărului cu totul din gura mea, pentru că am sperat în judecăţile tale.
44. Astfel voi ţine legea ta continuu pentru totdeauna şi întotdeauna.
45. Şi voi umbla în libertate, căci eu caut preceptele tale.
46. Voi vorbi despre mărturiile tale de asemenea în faţa împăraţilor şi nu mă voi ruşina.
47. Şi mă voi desfăta în poruncile tale, pe care le-am iubit.
48. Mâinile mele de asemenea le voi înălţa spre poruncile tale, pe care le-am iubit; şi voi medita la statutele tale.ז Zayin
49. Aminteşte servitorului tău cuvântul, în care m-ai făcut să sper.
50. Acesta îmi este mângâierea în necazul meu, căci cuvântul tău mi-a dat viață.
51. Cei mândri m-au luat mult în derâdere, totuşi nu m-am abătut de la legea ta.
52. Mi-am amintit de judecăţile tale din vechime, Doamne, şi m-am mângâiat.
53. Groaza m-a cuprins din cauza celor stricaţi care părăsesc legea ta.
54. Statutele tale au fost cântările mele în casa călătoriei mele.
55. Noaptea mi-am amintit de numele tău, Doamne, şi am ţinut legea ta.
56. Aceasta am avut, pentru că am ţinut preceptele tale.ח Het
57. Tu eşti partea mea, Doamne, am spus că voi ţine cuvintele tale.