Luca 8:26-33 Fidela 2013 (RFB13)

26. Şi au ajuns în ţinutul gadarenilor, care este faţă în faţă cu Galileea.

27. Şi când a ieşit pe uscat, l-a întâmpinat un anumit bărbat, ieşit din cetate, care avea draci de mult timp şi nu purta haine, nici nu locuia în casă, ci în morminte.

28. Când l-a văzut pe Isus, a strigat şi a căzut jos înaintea lui şi cu o voce tare a spus: Ce am a face cu tine, Isuse, Fiul Dumnezeului cel preaînalt? Te implor, nu mă chinui.

29. (Fiindcă poruncise duhului necurat să iasă din om. Fiindcă deseori îl apucase; şi a fost ţinut legat cu lanţuri şi în cătuşe; şi smulgea legăturile şi era dus de drac în pustie.)

30. Iar Isus l-a întrebat, spunând: Care îţi este numele? Iar el a zis: Legiune, pentru că mulţi draci intraseră în el.

31. Şi îl implorau să nu le poruncească să plece în adânc.

32. Iar acolo, era o turmă mare de porci, păscând pe munte; şi l-au implorat să le permită să intre în ei. Şi le-a permis.

33. Atunci dracii au ieşit din omul acela şi au intrat în porci; şi turma s-a aruncat furios în jos pe râpă în lac şi s-au înecat.

Luca 8