Luca 22:13-21 Fidela 2013 (RFB13)

13. Şi au mers şi au găsit cum le-a spus; şi au pregătit paştele.

14. Şi când a venit ora, el a şezut la masă şi cei doisprezece apostoli cu el.

15. Şi le-a spus: Cu multă dorinţă am dorit să mănânc acest paşte cu voi înainte de a suferi eu;

16. Fiindcă vă spun: Nu voi mai mânca nicidecum din el până când va fi împlinit în împărăţia lui Dumnezeu.

17. Şi luând paharul, a adus mulţumiri şi a spus: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;

18. Fiindcă vă spun: Nu voi bea nicidecum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu.

19. Şi a luat pâine şi a adus mulţumiri şi a frânt-o şi le-a dat, spunând: Acesta este trupul meu care este dat pentru voi; să faceţi aceasta în amintirea mea.

20. Tot astfel şi paharul, după cină, spunând: Acest pahar este noul testament în sângele meu, care se varsă pentru voi.

21. Dar, iată, mâna celui ce mă trădează este cu mine la masă.

Luca 22