38. Şi, venind ea în acel moment, a adus mulţumiri la fel Domnului şi a vorbit despre el tuturor celor ce aşteptau răscumpărarea în Ierusalim.
39. Şi, după ce au îndeplinit toate conform legii Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.
40. Iar copilul creştea şi se întărea în duh, umplut cu înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era peste el.
41. Şi părinţii lui se duceau la Ierusalim în fiecare an, la sărbătoarea paştelui.
42. Şi când el avea doisprezece ani, au urcat la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.