Luca 19:16-25 Fidela 2013 (RFB13)

16. Atunci a venit primul, spunând: Doamne, mina ta a câştigat zece mine.

17. Iar el i-a spus: Bine, rob bun, pentru că ai fost credincios în foarte puţin, ai autoritate peste zece cetăţi.

18. Şi a venit al doilea, spunând: Doamne, mina ta a făcut cinci mine.

19. Iar el i-a spus şi acestuia: Fii şi tu peste cinci cetăţi.

20. Şi altul a venit, spunând: Doamne, iată, mina ta, pe care am păstrat-o într-un ştergar;

21. Fiindcă m-am temut de tine, pentru că eşti un om sever; ridici ce nu ai pus jos şi seceri ce nu ai semănat.

22. Iar el i-a spus: Din gura ta te voi judeca, rob stricat. Ştiai că eu sunt om sever, ridicând ce nu am pus jos şi secerând ce nu am semănat;

23. Şi atunci, de ce nu mi-ai dat banii la bancă: şi la venirea mea eu să iau ce este al meu cu dobândă?

24. Şi a spus celor care stăteau în picioare alături: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui ce are zece mine.

25. (Iar ei i-au spus: Doamne, el are zece mine.)

Luca 19