Luca 12:18-27 Fidela 2013 (RFB13)

18. Şi a spus: Aceasta voi face: voi dărâma grânarele mele şi le voi zidi mai mari; şi acolo voi aduna toate roadele mele şi bunurile mele.

19. Şi voi spune sufletului meu: Suflete, ai multe bunuri strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te.

20. Dar Dumnezeu i-a spus: Nebunule, în această noapte ţi se va cere sufletul de la tine; şi cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?

21. Aşa este cel ce strânge tezaure pentru el şi nu este bogat faţă de Dumnezeu.

22. Şi le-a spus discipolilor săi: De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră, ce veţi mânca; nici pentru trup, ce veţi îmbrăca.

23. Viaţa este mai mult decât mâncarea, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.

24. Uitaţi-vă cu atenţie la corbi, pentru că nici nu seamănă, nici nu seceră; aceştia nu au nici depozit, nici grânar; şi Dumnezeu le dă mâncare; cu cât mai valoroşi sunteţi voi decât păsările?

25. Şi care dintre voi, îngrijorându-se, poate adăuga la statura lui un cot?

26. Aşadar dacă nu sunteţi în stare să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijoraţi despre celelalte?

27. Uitaţi-vă cu atenţie la crini cum cresc; nu ostenesc, nu torc; totuşi vă spun: Nici Solomon, în toată gloria lui, nu a fost înveşmântat ca unul dintre aceştia.

Luca 12