Leviticul 27:29-34 Fidela 2013 (RFB13)

29. Nimic dedicat, care va fi dedicat dintre oameni, să nu fie răscumpărat; ci negreşit să fie dat morţii.

30. Şi toată zeciuiala pământului, fie din sămânţa pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului, ea este sfântă Domnului.

31. Şi dacă un om va dori să răscumpere ceva din zeciuielile sale, să adauge la ele a cincea parte din ele.

32. Şi referitor la zeciuiala din cireadă, sau din turmă, din tot ce trece pe sub toiag, a zecea parte să fie sfântă Domnului.

33. Să nu se uite dacă este bună sau rea, nici să nu o schimbe una cu alta; şi dacă va schimba ceva, atunci deopotrivă aceasta şi cea pentru schimb să fie sfântă; să nu se răscumpere.

34. Acestea sunt poruncile, pe care Domnul le-a poruncit lui Moise pentru copiii lui Israel pe muntele Sinai.

Leviticul 27