Iona 3:1-6 Fidela 2013 (RFB13)

1. Şi cuvântul Domnului a venit la Iona a doua oară, spunând:

2. Ridică-te, mergi la Ninive, acea mare cetate, şi predică-i această predicare pe care ţi-o voi porunci.

3. Astfel Iona s-a ridicat şi a mers la Ninive, conform cuvântului Domnului. Şi Ninive era o cetate peste măsură de mare, cât o călătorie de trei zile.

4. Şi Iona a început să intre în cetate cale de o zi şi a strigat şi a zis: Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi dărâmată!

5. Atunci oamenii din Ninive l-au crezut pe Dumnezeu şi au proclamat un post şi au îmbrăcat pânză de sac, de la cel mai mare dintre ei până la cel mai mic dintre ei.

6. Căci a ajuns cuvântul la împăratul din Ninive; şi s-a ridicat de pe tronul lui şi şi-a scos roba de pe el şi s-a acoperit cu pânză de sac şi s-a aşezat în cenuşă.

Iona 3