Ioan 10:24-30 Fidela 2013 (RFB13)

24. Atunci iudeii l-au înconjurat şi i-au spus: Până când ne faci să ne îndoim? Dacă tu eşti Cristosul, spune-ne pe faţă.

25. Isus le-a răspuns: V-am zis şi nu aţi crezut; faptele pe care le fac eu în numele Tatălui meu, ele aduc mărturie despre mine.

26. Dar voi nu credeţi, fiindcă nu sunteţi dintre oile mele, după cum v-am spus.

27. Oile mele aud vocea mea şi eu le cunosc şi ele mă urmează;

28. Şi eu le dau viaţă eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna mea.

29. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui meu.

30. Eu şi Tatăl una suntem.

Ioan 10