35. Din nou, a doua zi Ioan stătea în picioare şi doi dintre discipolii lui erau cu el;
36. Şi, privind pe Isus umblând, spune: Iată, Mielul lui Dumnezeu.
37. Şi cei doi discipoli l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus.
38. Atunci Isus s-a întors şi i-a văzut urmându-l şi le-a spus: Ce căutaţi? Ei i-au spus: Rabi (care fiind tradus se spune: Stăpâne), unde locuieşti?
39. El le-a spus: Veniţi şi vedeţi. Au venit şi au văzut unde locuia şi au rămas cu el în acea zi, pentru că era cam ora a zecea.
40. Unul dintre cei doi, care auziseră pe Ioan şi l-au urmat, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41. El întâi a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus: Noi am găsit pe Mesia (care fiind tradus este Cristosul).
42. Şi l-a adus la Isus. Şi, privind la el, Isus a spus: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (care se traduce, piatră).
43. A doua zi Isus a voit să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a spus: Urmează-mă.
44. Şi Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei şi Petru.
45. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege şi profeţi, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
46. Şi Natanael i-a spus: Poate veni vreun lucru bun din Nazaret? Filip i-a spus: Vino şi vezi.
47. Isus a văzut pe Natanael venind la el şi a spus despre el: Iată, cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug!
48. Natanael i-a spus: De unde mă cunoşti? Isus a răspuns şi i-a zis: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.
49. Natanael a răspuns şi i-a zis: Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israel.
50. Isus a răspuns şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus: Te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.
51. Şi i-a spus: Adevărat, adevărat vă spun, de acum încolo veţi vedea cerul deschis şi îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul omului.