2 Imparati 18:15-22 Fidela 2013 (RFB13)

15. Şi Ezechia i-a dat tot argintul care s-a găsit în casa Domnului şi în tezaurele casei împăratului.

16. În acel timp Ezechia a tăiat aurul de pe uşile templului Domnului şi stâlpii pe care Ezechia, împăratul lui Iuda, îi placase, şi l-a dat împăratului Asiriei.

17. Şi împăratul Asiriei i-a trimis pe Tartan şi pe Rab-Sarisa şi pe Rabşache din Lachis la împăratul Ezechia cu o mare oştire împotriva Ierusalimului. Şi ei s-au urcat şi au venit la Ierusalim. Şi după ce s-au urcat, au venit şi au stat lângă apeductul iazului superior, care este pe drumul mare al câmpului înălbitorului.

18. Şi după ce l-au chemat pe împărat au ieşit la ei Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, şi Şebna scribul şi Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul.

19. Şi Rabşache le-a zis: Spuneţi-i acum lui Ezechia: Astfel spune marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este această încredere în care te încrezi?

20. Tu spui, (dar ele sunt doar vorbe deşarte): Eu am sfat şi tărie pentru război. Şi în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?

21. Acum iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt; pe care dacă un om se sprijină, îi va intra în mână şi o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei care se încred în el.

22. Dar dacă îmi spuneţi: Ne încredem în Domnul Dumnezeul nostru; nu este el acela, ale cărui înălţimi şi ale cărui altare Ezechia le-a îndepărtat şi a spus lui Iuda şi Ierusalimului: Vă veţi închina înaintea acestui altar în Ierusalim?

2 Imparati 18