26. Şi cât despre împăratul lui Iuda, care a trimis să cerceteze de la Domnul, astfel să îi spuneţi: Astfel spune Domnul Dumnezeul lui Israel referitor la cuvintele pe care le-ai auzit:
27. Pentru că inima ta s-a înmuiat şi te-ai umilit înaintea lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele lui împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui şi te-ai umilit înaintea mea şi ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea mea, chiar eu însumi te-am auzit, spune Domnul.
28. Iată, te voi aduna la părinţii tăi şi vei fi adunat la mormântul tău în pace şi nu vor vedea ochii tăi tot răul care îl voi aduce peste acest loc şi peste locuitorii lui. Astfel ei au adus înapoi cuvânt împăratului.
29. Atunci împăratul a trimis şi a adunat pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.