8. Fiindcă se va întâmpla în acea zi, spune Domnul oştirilor, că voi sfărâma jugul lui de pe gâtul tău şi îţi voi rupe legăturile; şi străinii nu se vor mai servi de el;
9. Ci ei vor servi Domnului Dumnezeului lor şi lui David împăratul lor, pe care li-l voi ridica.
10. De aceea nu te teme, tu, servitorul meu Iacob, spune Domnul; nici nu te descuraja, Israele, pentru că, iată, te voi salva de departe, pe tine şi pe sămânţa ta din ţara captivităţii lor; şi Iacob se va întoarce şi se va odihni şi va fi liniştit, şi nimeni nu îl va înspăimânta.
11. Pentru că eu sunt cu tine, spune Domnul, pentru a te salva; deşi voi mistui deplin toate naţiunile unde te-am împrăştiat, totuşi nu voi termina de tot cu tine; ci te voi disciplina cu măsură şi nu te voi lăsa cu totul nepedepsit.
12. Pentru că astfel spune Domnul: Vânătaia ta este fără vindecare şi rana ta este apăsătoare.
13. Nu este nimeni să pledeze cauza ta, pentru a-ţi lega rana; nu ai medicamente vindecătoare.