8. Totuşi ei nu au ascultat de mine, nici nu şi-au plecat urechea, ci fiecare a umblat în închipuirea inimii lui rele; de aceea voi aduce asupra lor toate cuvintele acestui legământ, pe care li le-am poruncit să le facă; dar nu le-au făcut.
9. Şi Domnul mi-a spus: S-a găsit o uneltire printre bărbaţii lui Iuda şi printre locuitorii Ierusalimului.
10. Ei s-au întors la nelegiuirile strămoşilor lor, care au refuzat să asculte cuvintele mele; şi au mers după alţi dumnezei, pentru a le servi; casa lui Israel şi casa lui Iuda au rupt legământul meu pe care l-am făcut cu părinţii lor.
11. De aceea astfel spune Domnul: Iată, voi aduce asupra lor răul de care nu vor fi în stare să scape; şi chiar dacă vor striga către mine, eu nu le voi da ascultare.