1 Imparati 7:21-24 Fidela 2013 (RFB13)

21. Şi a pus stâlpii în porticul templului; şi a pus stâlpul din dreapta şi i-a pus numele Iachin; şi a pus stâlpul din stânga şi i-a pus numele Boaz.

22. Şi pe vârful stâlpilor era o lucrare de crin; astfel a fost lucrarea stâlpilor terminată.

23. Şi a făcut o mare turnată, de zece coţi de la o margine la cealaltă; era rotundă de jur împrejur şi înălţimea ei era de cinci coţi; şi un fir de treizeci de coţi o înconjura de jur împrejur.

24. Şi sub marginea ei de jur împrejur erau butoni înconjurând-o, zece la un cot, înconjurând marea de jur împrejur; butonii erau turnaţi în două rânduri, când aceasta a fost turnată.

1 Imparati 7