1 Cronic 11:8-17 Fidela 2013 (RFB13)

8. Şi a construit cetatea de jur împrejur, de la Milo de jur împrejur; şi Ioab a reparat restul cetăţii.

9. Astfel David a crescut din ce în ce mai mare, fiindcă Domnul oştirilor era cu el.

10. Aceştia de asemenea sunt mai marii războinicilor pe care David îi avea, care s-au întărit cu el în împărăţia sa şi cu tot Israelul, pentru a-l face împărat, conform cuvântului Domnului referitor la Israel.

11. Şi acesta este numărul războinicilor pe care David i-a avut, Iaşobeam, un hacmonit, mai marele căpeteniilor; şi-a ridicat suliţa împotriva a trei sute, pe care i-a ucis odată.

12. Şi după el era Eleazar, fiul lui Dodo, ahohitul, care era unul dintre cei trei viteji.

13. El era cu David la Pas-Damim şi acolo filistenii s-au adunat la bătălie, unde era o bucată de pământ plină de orz; şi poporul a fugit din faţa filistenilor.

14. Şi ei s-au aşezat în mijlocul acelei bucăţi şi au eliberat-o şi au ucis pe filisteni; şi Domnul i-a salvat printr-o mare eliberare.

15. Şi trei dintre cele treizeci de căpetenii au coborât la stânca lui David în peştera lui Adulam; şi oastea filistenilor avea tabăra aşezată în valea lui Refaim.

16. Şi David era în întăritură şi garnizoana filistenilor era atunci la Betleem.

17. Şi David a tânjit şi a spus: Ah, de mi-ar da cineva să beau apă din fântâna Betleemului, care este la poartă!

1 Cronic 11