1. Şi Avram a urcat din Egipt, el şi soţia lui şi tot ce avea, şi Lot împreună cu el, în sudul Canaanului.
2. Şi Avram era foarte bogat în vite, în argint şi în aur.
3. Şi a mers în călătoriile lui din sud chiar până la Betel, până la locul unde fusese cortul său la început, între Betel şi Hai;
4. Până la locul altarului, pe care l-a făcut acolo la început; şi acolo Avram a chemat numele Domnului.
5. Şi de asemenea Lot, care a mers cu Avram, avea turme şi cirezi şi corturi.
6. Şi ţara nu era în stare să îi ţină ca să poată locui împreună, pentru că averea lor era mare, astfel că nu puteau locui împreună.