Fapte 2:11-20 Fidela 2013 (RFB13)

11. Cretani şi arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

12. Şi toţi erau uimiţi şi nedumeriţi, spunându-şi unii altora: Ce înseamnă aceasta?

13. Iar alţii, bătându-şi joc, spuneau: Sunt plini de vin nou.

14. Dar Petru, stând în picioare cu cei unsprezece, şi-a înălțat vocea şi le-a spus: Voi bărbaţi din Iudeea şi toţi care locuiţi la Ierusalim, fie-vă cunoscută aceasta şi ascultaţi cuvintele mele:

15. Fiindcă aceştia nu sunt beţi, cum presupuneţi voi, fiindcă este ora a treia a zilei.

16. Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:

17. Şi se va întâmpla în zilele de pe urmă, spune Dumnezeu: Voi turna din Duhul meu peste toată făptura; şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi tinerii voştri vor vedea viziuni şi bătrânii voştri vor visa visuri;

18. Şi de asemenea peste robii mei şi peste roabele mele voi turna în acele zile din Duhul meu; şi vor profeţi;

19. Şi voi arăta minuni în cer deasupra şi semne în pământ dedesubt; sânge şi foc şi negură de fum;

20. Soarele va fi transformat în întuneric şi luna în sânge, înainte să vină ziua aceea mare şi însemnată a Domnului.

Fapte 2