Fapte 14:4-14 Fidela 2013 (RFB13)

4. Dar mulţimea din cetate s-a împărţit; şi o parte ţinea cu iudeii, şi o parte cu apostolii.

5. Şi când s-a făcut o năvală, deopotrivă a neamurilor şi a iudeilor cu conducătorii lor, pentru a-i ocărî şi a-i împroşca cu pietre,

6. Şi-au dat seama şi au fugit la Listra şi Derbe, cetăţi din Licaonia şi în regiunile din jur;

7. Şi predicau acolo evanghelia.

8. Şi la Listra şedea un anumit bărbat neputincios de picioare, care niciodată nu a umblat, fiind olog din pântecele mamei sale;

9. Acesta a auzit pe Pavel vorbind, care, privindu-l cu atenţie şi pricepând că avea credinţă să fie vindecat,

10. A spus cu voce tare: Scoală-te drept pe picioarele tale. Şi el a sărit şi a umblat.

11. Şi când a văzut mulţimea ce făcuse Pavel, şi-au ridicat vocile, spunând în limba din Licaonia: Zeii au coborât la noi în asemănarea oamenilor.

12. Şi l-au numit pe Barnaba, Jupiter, iar pe Pavel, Mercurius, pentru că el era cel mai de seama vorbitor.

13. Atunci preotul lui Jupiter, care era înaintea cetăţilor lor, a adus boi şi ghirlande la porţi şi dorea să aducă sacrificii cu poporul.

14. Când au auzit apostolii Barnaba şi Pavel, şi-au sfâşiat hainele şi s-au repezit în mulţime, strigând,

Fapte 14