Fapte 13:39-45 Fidela 2013 (RFB13)

39. Şi prin el, toţi care cred sunt declaraţi drepţi din toate lucrurile, din care nu puteţi fi declaraţi drepţi prin legea lui Moise.

40. De aceea păziţi-vă ca nu cumva să vină peste voi ce este spus în profeţi:

41. Priviţi dispreţuitorilor şi minunaţi-vă şi pieriţi, pentru că eu lucrez o lucrare în zilele voastre, o lucrare pe care nicidecum nu o veţi crede, chiar dacă cineva v-o relatează.

42. Şi după ce iudeii au plecat din sinagogă, neamurile l-au implorat ca aceste cuvinte să le fie predicate în sabatul următor.

43. Şi după ce adunarea s-a împrăştiat, mulţi dintre iudeii şi prozeliţii religioşi i-au urmat pe Pavel şi pe Barnaba, care, vorbindu-le, i-au convins să continue în harul lui Dumnezeu.

44. Şi în următorul sabat, s-a adunat aproape întreaga cetate să audă cuvântul lui Dumnezeu.

45. Dar când iudeii au văzut mulţimile, s-au umplut de invidie şi vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, contrazicând şi blasfemiind.

Fapte 13