Exodul 40:12-32 Fidela 2013 (RFB13)

12. Şi adu pe Aaron şi pe fiii săi la uşa tabernacolului întâlnirii şi spală-i cu apă.

13. Şi pune sfintele veşminte peste Aaron şi unge-l şi sfinţeşte-l, ca el să îmi servească în serviciul de preot.

14. Şi adu pe fiii săi şi îmbracă-i cu haine;

15. Şi unge-i, precum ai uns pe tatăl lor, ca ei să îmi servească în serviciul de preot, pentru că ungerea lor va fi cu adevărat o preoţie veşnică prin toate generaţiile.

16. Astfel a făcut Moise, conform cu tot ceea ce Domnul i-a poruncit, aşa a făcut el.

17. Şi s-a întâmplat, în prima lună, în al doilea an, în prima zi a lunii, că tabernacolul a fost înălţat.

18. Şi Moise a ridicat tabernacolul şi a fixat soclurile acestuia şi a aşezat scândurile lui şi i-a pus drugii şi i-a înălţat stâlpii.

19. Şi a întins cortul peste tabernacol şi a pus acoperământul cortului deasupra acestuia, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

20. Şi a luat şi a pus mărturia în chivot şi a pus drugii la chivot şi a pus şezământul milei deasupra, peste chivot.

21. Şi a adus chivotul în tabernacol şi a pus perdeaua acoperământului şi a acoperit chivotul mărturiei, precum Domnul a poruncit lui Moise.

22. Şi a pus masa în cortul întâlnirii, pe partea tabernacolului spre nord, dincoace de perdea.

23. Şi a pus pâinea prezentării în ordine pe aceasta înaintea Domnului, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

24. Şi a pus sfeşnicul în cortul întâlnirii, lângă masă, pe partea tabernacolului spre sud.

25. Şi a aprins lămpile înaintea Domnului, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

26. Şi a pus altarul din aur în cortul întâlnirii înaintea perdelei;

27. Şi a ars tămâie dulce pe acesta, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

28. Şi a pus perdeaua la uşa tabernacolului.

29. Şi a pus altarul ofrandei arse la uşa tabernacolului cortului întâlnirii şi a oferit pe acesta ofranda arsă şi darul de mâncare, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

30. Şi a aşezat ligheanul între cortul întâlnirii şi altar şi a pus apă acolo pentru spălare.

31. Şi Moise şi Aaron şi fiii săi şi-au spălat mâinile şi picioarele acolo;

32. Când au intrat în cortul întâlnirii şi când s-au apropiat de altar, s-au spălat, precum Domnul i-a poruncit lui Moise.

Exodul 40