7. Şi în măreţia maiestăţii tale ai doborât pe cei ce s-au ridicat împotriva ta; ai trimis înainte furia ta, care i-a mistuit ca pe mirişte.
8. Şi cu pufnirea suflării nărilor tale apele s-au adunat, potopurile au stat drept ca o movilă şi adâncurile s-au închegat în inima mării.
9. Duşmanul a spus: Voi urmări, voi ajunge, voi împărţi prada; îmi voi sătura pofta cu ei; îmi voi trage sabia, mâna mea îi va nimici.
10. Tu ai suflat cu suflarea ta, marea i-a acoperit; s-au scufundat ca plumb în apele puternice.
11. Cine este asemenea ţie, Doamne, printre dumnezei? Cine este asemenea ţie, glorios în sfinţenie, înspăimântător în laude, făcând minuni?