28. Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut aşa cum Domnul poruncise lui Moise şi Aaron, astfel au făcut ei.
29. Şi s-a întâmplat, că la miezul nopţii, Domnul a lovit tot întâiul născut în ţara Egiptului, de la întâiul născut al Faraonului, care şedea pe tronul lui, până la întâiul născut al celui captiv care era în închisoare, şi tot întâiul născut al vitelor.
30. Şi Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi servitorii săi şi toţi egiptenii; şi a fost un mare strigăt în Egipt, pentru că nu a fost casă unde să nu fie un mort.
31. Şi el a trimis după Moise şi Aaron noaptea şi a spus: Ridicaţi-vă şi ieşiţi din poporul meu, deopotrivă voi şi copiii lui Israel; şi mergeţi, serviţi pe Domnul, aşa cum aţi spus.
32. De asemenea luaţi turmele voastre şi cirezile voastre, aşa cum aţi spus; şi plecaţi; şi de asemenea binecuvântaţi-mă.
33. Şi egiptenii erau stăruitori asupra poporului, ca să îi trimită afară din ţară în grabă; căci spuneau: Noi toţi vom muri.
34. Şi oamenii au luat aluatul lor înainte ca acesta să fie dospit, coveţile lor fiind legate în hainele lor pe umerii lor.
35. Şi copiii lui Israel au făcut conform cuvântului lui Moise; şi au luat de la egipteni bijuterii de argint şi bijuterii de aur şi haine;
36. Şi Domnul a dat poporului favoare înaintea ochilor egiptenilor, aşa că le-au împrumutat astfel de lucruri precum au cerut. Şi au prădat pe egipteni.
37. Şi copiii lui Israel au călătorit de la Ramses la Sucot, în jur de şase sute de mii, pe jos, care erau bărbaţi, în afară de copii.
38. Şi o mulţime amestecată s-a urcat de asemenea împreună cu ei; şi turme şi cirezi, chiar foarte multe vite.