5. Cei care erau sătui s-au închiriat pentru pâine; şi cei flămânzi nu mai sunt flămânzi; astfel încât cea stearpă a născut şapte; şi cea care are mulţi copii a slăbit.
6. Domnul ucide şi dă viaţă, coboară în mormânt şi ridică de acolo.
7. Domnul face sărac şi bogat; el coboară şi înalţă.
8. El ridică din pulbere pe cel sărac şi înalţă din balegă pe cerşetor, pentru a-i aşeza printre prinţi şi pentru a-i face să moştenească tronul gloriei, pentru că stâlpii pământului sunt ai Domnului şi pe ei a aşezat el lumea.
9. El va păzi picioarele sfinţilor săi, iar cei stricaţi vor amuţi în întuneric; căci prin putere niciun om nu va învinge.